by Jakub Schikaneder
Este Artă.
Așa cum stă, așteptându-și sfârșitul
Știind că nu mai e nimic ce ar putea să facă.
Dar este Artă.
Vopseaua roșie ce îi curgea prin vene,
Acum împrăștiată pe întreg corpul ei,
Ca pe o pânză,
Ce o transformă în Artă.
Ochii, de culoarea cerului de vară,
Ce-au lăsat în urmă
Doar o gaură neagră,
O transformă în Artă.
Părul blond, înroșit de vopseaua amară,
Ce curge în mici izvoare din fiecare rană,
E doar o pată de culoare
Ce o transformă în Artă.
Linia lungă, roșie, de pe gâtul său
Și obrajii palizi
Și trupul înghețat.
Toate astea o transformă în Artă!
Vânătaia de pe coapsă,
Zgârietura de pe braț
Și buzele mușcate
Cu atât mai mult o transformă în Artă!
Și pasiunea artistului,
Iubirea ce i-o poartă,
Destinul ce îi leagă.
Și asta o transformă în Artă!
Zâmbetul lui ca de ceară,
Chipul ei inexpresiv,
Cuvintele nerostite la timp…
Și amândoi sunt Artă.
Capătul metalic al lamei de cuțit
Îmbibat în sângele ei…
El zâmbește.
A transformat-o în Artă.
Patry's Writings 